copiii ….. victime ale migratiei

Viața parohiei Noiembrie 13, 2014

        Am asistat, de curand, la durerea unui copil care sufera enorm după părinţii lui plecaţi la o muncă extraordinar de greoaie în străinatate. L-am cunoscut atunci când  a  venit împreună  cu unul din bunici la sfânta biserică. Am încercat din toate puterile să-l remontez. Vă mărturisesc că nu am reuşit.

         Un copil  pe care l-am botezat  împreună cu familia şi care acum  este în clasele primare ale unei şcoli din zonă, asteaptă să se expire contractul mamei, pentru ca aceasta să se întoarcă acasă, în sânul familiei. Deşi de cate ori ne întâlnim copilul este vesel totuşi în sufletul lui se simte îngheţul şi durerea. Are şi un frate mai mare care s-a izolat  şi nu a comunicat cu noi de când a plecat mama, evitându-ne .

          Un adolescent care s-a spovedit recent mi-a povestit de faptul că, mama îi este plecată în străinătate şi plânge ori de câte ori vorbeşte cu ea la telefon, pentru ca apoi să-mi povestească de momentul în care si-a gasit  tatăl cu o altă femeie în casă.  Dureros pentru interiorul unui copil......

          În această seară mi-a atras atenţia un videoclip cutremurător „De la căpăt” care m-a determinat sa scriu aceste rânduri şi pe care l-am introdus în categoria video a paginii bisericii noastre.  După ultimile sondaje peste trei milioane de romăni sunt plecaţi la muncă în vestul Europei, iar copiii sunt lăsaţi acasă. Copiii au nevoie de părinţi şi noi avem nevoie de copii.

         Luptati pentru părinţi ca aceştia să nu-şi părăsească copiii, dar şi pentru tineri ca ei să nu-şi părăsescă tradiţiile şi frumuseţea acestor locuri binecuvântate de Dumnezeu.