Săptămâna trecută am fost chemat în urgenţă să oficiez un botez, de necesitate, la un bebelus, născut prematur, care datorită unor complicaţii, probabil a unei malformaţii, pierdea lupta cu viaţa. Cunoscând foarte bine procedurile în astfel de cazuri, în sensul că, în desfăşurarea actului liturgic, trebuie ţinut cont de locul unde te afli şi situaţia ca atare, am început rugăciunea botezului de necesitate. Bebeluşul a început lupta cu viaţa, asistat de 2 medici şi 4 asistente medicale. Aveam senzaţia unui front de război în care fiecare minut era important. Citeam pe chipul doctorilor, încordaţi la maxim, dorinţa şi încrederea în reuşită, deşi observam cum deciziile vitale pe care le luau se succedau cu o viteză, greu de înţeles pentru un neiniţiat. Am înţeles, însă faptul că, deciziile lor veneau de undeva de sus, de la Hristos Doctorul. Au reuşit pentru moment să-l stabilizeze pe bebeluş, iar când au ieşit în sala de aşteptare, unde familia aştepta răspunsul medicilor referitor la starea copilului, am avut senzaţia că, rudele bebeluşului şi în special tatăl, îi privea pe medici ca pe nişte icoane vii. La momentul scrierii, Bebeluşul se comportă bine, a luat în greutate şi aşteaptă să fie eliberat din incubator. Mulţumim Lui Dumnezeu pentru milă! d.i.
