Iordanul în spital şi Hramul bisericii 2015

Viața parohiei Ianuarie 9, 2015

           Odată cu începutul fiecărui an calendaristic laic, Biserica Spitalului Municipal de Urgenţă Paşcani îmbracă hainele de sărbătoare şi aleasă cinstire prin pomenirea ocrotitorului ei, Sfântul Ioan Botezătorul. În a 5-a zi a lunii ianuarie, vestirea Bobotezei a fost împlinită şi în această unitate medicală fiind binecuvântate saloanele, camerele de gardă şi birourile administrative, împreună cu pacienţii spitalizaţi şi personalul medical aflat în gardă. Evenimentele religioase au continuat în seara de bobotează, în ajunul sărbătorii Soborului Sfântului Ioan Botezătorul, cu slujba Vecerniei şi a Litiei, săvârşită, în sobor, de 12 preoţi avându-l ca protos pe părintele protoiereu Pavel Postolachi. Au fost pomeniţi  în cadrul slujbei întreg personalul medical şi administrativ al spitalului precum şi cei trecuţi la Domnul, de-a lungul vremii. În ciuda gerului extrem al bobotezei, credincioşi din oraşul Paşcani, pacienţi deplasabili şi personal medical, alături de domnul director al spitalului Dr. Costică Pânzaru, au înfrumuseţat slujba privegherii în cinstea şi spre mijlocirea Sfântului Ioan Botezătorul. Împreună am înălţat rugăciuni de binecuvântare şi sănătate pentru  anul abia început.  Sfârşitul evenimentelor, din ajunul sărbătorii Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, s-au încheiat în sala de referate a spitalului, loc unde a fost oferită şi o agapă creştină în cinstea sărbătorii.  A a2-a zi a fost săvârşită slujba Utreniei, acatistul Sfântului Ioan Botezătorul, Sfânta Liturghie şi slujba parastasului celor adormiţi.  Mulţumim tuturor credincioşilor care ne-au sprijinit în organizarea activităţilor specifice hramului! Dumnezeu să răsplătească râvna tuturor, iar Sfântul Ioan Botezătorul permanent să ne mijlocească!  La Multi Ani! pr. Daniel Ioan