Întâlnește-ți prietenii în Tabăra de creație ”Aripi de înger” la Săvinești

Viața parohiei Iulie 20, 2014

Cine nu își amintește cu plăcere de jocurile copilăriei? Copilăria este cea mai frumoasă perioadă a vieții pentru oricine. Cei care au crescut la țară, cutreierând câmpurile și dealurile, bălăcindu-se în iazuri, explorând grădinile sau jucându-se cu copiii de pe ulița satului, cu certitudine, au cele mai frumoase amintiri.

Activitățile distractive ale prichindeilor de astăzi s-au schimbat în mare parte. Copiii zilelor noastre se joacă pe asfalt, între blocuri, în parcuri și spații special amenajate, altfel decât bunicii lor de la țară. Odinioară, plăcerea celor mici era să alerge desculți prin iarbă, să prindă fluturi, să culeagă flori, reușind astfel să creeze o legătură cu natura.

În perioada 14 – 19 iulie 2014 s-a desfășurat cea de-a doua serie a taberei de creație ”Aripi de înger”. Un grup de 23 copii din Piatra Neamț, Cipru și Italia, a venit la Săvinești pentru a petrece o săptămână minunată de vacanţă. Voluntarii fundației le-au pregătit și lor, ca și colegilor din prima serie, foarte multe surprize de neuitat.

După o săptămână plină de activități artistico – plastice și sportive, în care participanții la tabără au învățat să picteze pe sticlă, lemn, piatră, să efectueze cusături în punct românesc, să confecționeze brățări, tabăra s-a încheiat cu un mic program artistic.

 

Lipsiți de emoții și plini de entuziasm, copiii au intonat în prezența părinților imnul taberei și multe alte melodii specifice copilăriei, dar au recitat și poezii, rugăciuni și au interpretat la pianină arii clasice. Totodată, micii artiști și-au etalat într-o mică expoziție,  spre admirația părinților, obiectele decorative realizate în săptămâna petrecută la Săvinești.

La finalul evenimentului li s-au acordat diplome de participare și revista parohială ”Hai cu noi” – Supliment de vacanță numărul 2.

Inițiativa Fundației Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești în parteneriat cu Parohia ”Sfinţii Voievozi” din Săvinești de a organiza Tabăra de creație ”Aripi de înger”, a pornit din dorința de a diminua efectul calculatorului sau al televizorului asupra copiilor, pentru a-i lăsa să își trăiască copilăria.

Ce mică-i vacanța mare în tabăra de creație ”Aripi de Înger”!

Brîndușa Dediu